Aş folosi termenul „mindfuck”, dar nu vreau să vorbesc urât. Şi totuşi, abia m-am consolat cu lumea ca voinţă şi reprezentare că iată vine Borges şi-mi bulversează mintea cu eternitatea lui, cu labirinturi şi oglinzi, cu timpuri paralele şi ciclice, realităţi alternative şi vise.

Am notat mitul eternei reîntoarceri care l-a preocupat şi pe Nietzsche, şi care este foarte înspăimântător dacă stai şi te gândeşti. Iată de exemplu doctrina eternei reîntoarceri, scrisă cândva de Heinrich Heine:

Numărul atomilor care alcătuiesc universul este, deşi extrem de mare, finit şi, ca atare, capabil de un număr finit (deşi tot extrem de mare) de permutări. Într-un timp infinit, numărul permutărilor posibile trebuie să fie atins, iar universul trebuie să se repete. Din nou te vei naşte din pântecul femeii, din nou va creşte trupul tău, din nou va ajunge această pagină în mâinile tale, ce vor fi la fel ca acum, din nou vei parcurge toate orele până la ora morţii tale incredibile.

Un filosof ar scrie tomuri întregi pe aceste subiecte, dar Borges exprimă toate astea în povestioare de câte 5-10 pagini.

Am remarcat povestirile din volumul Ficţiuni: „Biblioteca Babilonului”, „Loteria Babilonului”, „Grãdina potecilor ce se bifurcã”. Această ultimă povestioară de numai câteva pagini e în aşa fel construită că descoperi mai multe straturi: ba e povestire cu spioni (la o citire superficială), ba e o comparaţie a vieţii cu un labirint prin care înaintăm prin alegerile făcute, ba aceeaşi istorie e povestită din perspectiva timpurilor paralele. Astea sunt doar câteva niveluri descoperite de mine, dar am găsit aici o analiză a povestirii lui Borges care e mult mai bogată în descoperiri.

Literatura s-a terminat cu Borges. Este ultimul scriitor adevărat, nu mai am ce citi după el. ( )

Aş folosi termenul „mindfuck”, dar nu vreau să vorbesc urât. Şi totuşi, abia m-am consolat cu lumea ca voinţă şi reprezentare că iată vine Borges şi-mi bulversează mintea cu eternitatea lui, cu labirinturi şi oglinzi, cu timpuri paralele şi ciclice, realităţi alternative şi vise.

Am notat mitul eternei reîntoarceri care l-a preocupat şi pe Nietzsche, şi care este foarte înspăimântător dacă stai şi te gândeşti. Iată de exemplu doctrina eternei reîntoarceri, scrisă cândva de Heinrich Heine:

Numărul atomilor care alcătuiesc universul este, deşi extrem de mare, finit şi, ca atare, capabil de un număr finit (deşi tot extrem de mare) de permutări. Într-un timp infinit, numărul permutărilor posibile trebuie să fie atins, iar universul trebuie să se repete. Din nou te vei naşte din pântecul femeii, din nou va creşte trupul tău, din nou va ajunge această pagină în mâinile tale, ce vor fi la fel ca acum, din nou vei parcurge toate orele până la ora morţii tale incredibile.

Un filosof ar scrie tomuri întregi pe aceste subiecte, dar Borges exprimă toate astea în povestioare de câte 5-10 pagini.

Am remarcat povestirile din volumul Ficţiuni: „Biblioteca Babilonului”, „Loteria Babilonului”, „Grãdina potecilor ce se bifurcã”. Această ultimă povestioară de numai câteva pagini e în aşa fel construită că descoperi mai multe straturi: ba e povestire cu spioni (la o citire superficială), ba e o comparaţie a vieţii cu un labirint prin care înaintăm prin alegerile făcute, ba aceeaşi istorie e povestită din perspectiva timpurilor paralele. Astea sunt doar câteva niveluri descoperite de mine, dar am găsit aici o analiză a povestirii lui Borges care e mult mai bogată în descoperiri.

Literatura s-a terminat cu Borges. Este ultimul scriitor adevărat, nu mai am ce citi după el. ( )