După moartea părinților săi într-un bombardament și uciderea fratelui său mai mare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un băiat (Cristian Șofron) a ajuns la un orfelinat. El este luat de acolo de sora sa mai mare Margareta (Ioana Bulcă) și de cumnatul său, preotul Ioan (Ion Besoiu), și adus în casa lor dintr-un sătuc aflat în Transilvania. Acolo se află cantonat temporar un detașament al Armatei Germane.

Băiatul este traumatizat de moartea fratelui său (Iurie Darie), un militant antifascist care fusese împușcat de agenții Siguranței Statului, găsindu-și refugiul într-o lume imaginară. El îi urăște pe nemți și are un singur prieten în sat, Ipu (Amza Pellea), un om cu părul alb care luptase în Primul Război Mondial și se întorsese cu mintea rătăcită. Numele real al omului este Todor Ciupe, dar sătenii obișnuiau să-l poreclească în tot felul; dintre toate poreclele, singura care-l deranja era cea de Ipu tocmai pentru că aceasta nu avea niciun înțeles. El era considerat „nebunul satului” și locuia de câțiva ani în șura preotului. Cei doi prieteni obișnuiesc să se joace împreună de-a Napoleon și țarul sau de-a românii și nemții. Băiatul și Ipu încheie un legământ că vor continua să lupte împotriva germanilor până la eliberarea țării.

Într-una din zile (23 august 1944), un ofițer german care se plimba călare prin lanul de porumb este ucis, fiindu-i tăiat gâtul cu secera. Băiatul orfan care se juca chiar atunci pe câmp găsește cadavrul ofițerului și-i fură pistolul de la brâu. Sunt anunțate oficialitățile române ale localității. Colonelul german von Eck (Sergiu Nicolaescu) dă un ultimatum locuitorilor satului, aceștia trebuind să găsească și să îi predea vinovatul până a doua zi dimineață; el a amenințat că în caz contrar va ordona execuții în masă ca represalii, primele persoane executate urmând a fi intelectualii satului (preotul, plutonierul, medicul, notarul și primarul cu soțiile lor). În satul vecin avusese loc un caz similar cu un an în urmă, iar nemții i-au deportat pe toți sătenii în Transnistria.

Oficialitățile satului - preotul, notarul Mereuță (Gheorghe Dinică) și medicul Bunu (Octavian Cotescu) - se adună la casa preotului și pun la cale un plan pentru a-și salva viețile. Ei caută o persoană nevinovată care să accepte să devină țap ispășitor și îl găsesc în persoana lui Ipu, „nebunul satului”, a cărui naivitate îl face ușor de manipulat. Cei trei oameni de vază ai satului îl invită deci pe Ipu la o masă mare, unde îl servesc amabili pe musafir cu mâncare bună și îi toarnă tot timpul vin. Medicul îl consultă și îi spune că este grav bolnav de ficat și plămâni. Preotul îl anunță pe Ipu că în cazul în care vinovatul nu se va preda până a doua zi, ei toți urmează a fi împușcați. Atmosfera devine apăsătoare, iar o femeie izbucnește într-un plâns isteric. Mișcat, Ipu acceptă să-și asume el vina și să se sacrifice pentru salvarea locuitorilor. Decizia provoacă un val de bucurie în sufletul mesenilor, cu excepția băiatului. Notabilitățile satului încep să-i pupe mâna și să-i mulțumească cu cele mai alese cuvinte. Soția notarului, Clara (Maria Clara Sebők), completează că nemții nu-i vor face nimic lui Ipu, pentru că el este idiot.

Ipu cere ca oficialitățile satului să-i facă un mormânt frumos, iar gazdele îi spun că-i vor face o slujbă de înmormântare fastuoasă și un monument funerar cu o cruce din marmură neagră înaltă de doi metri, cu un basorelief al defunctului așa cum arăta în tinerețe și cu un grilaj din fier forjat aurit. La cererea musafirului, preotul realizează o simulare a slujbei de înmormântare. În plus, Ipu cere ca rudele lui - fosta lui soție, Fumegoaia, sora lui Catița (care era bolnavă de oftică) și vărul Ioanichie (care s-a întors de pe front fără picioare) - să primească pământ și bani, iar notarul încheie un act de donație.

Făcându-se ora cinci dimineața, Ipu, însoțit de familie și de oficialități, merge la comandatura germană să se predea. Trupele germane însă îi ignoră și părăsesc satul în grabă ca urmare a faptului că armatele române se aflau în apropiere. În timp ce preotul, notarul, medicul și jandarmul se bucură, Ipu și familia sa pleacă triști spre casele lor, pierzând astfel șansa de a avea parte de un trai mai bun. Văzând aceasta, copilul scoate pistolul furat de la neamț și pronunță condamnarea morală la moarte a celor vinovați. Oficialitățile satului se transformă atunci în niște păsări de pradă, singura persoană care-și păstrează trăsăturile umane fiind doar Ipu care zâmbește cu ochii în lacrimi. (fonte: Imdb)