Viata incepe mereu...



Totul începe cu Nora care, într-o clipă de neatenție la coborârea din tramvai, are parte de un accident ridicol și se trezește în plină stradă. Este ajutată într-un final de un bărbat, profund indiferent la suferința ei sau cel puțin, așa este el perceput de Nora, o profesoară de franceză care-și trăiește maturitatea singură, în București. Ea îi cere necunoscutului să o conducă până la apartamentul ei, în apropierea căruia se află și o farmacie de unde și-ar putea cumpăra cele trebuincioase pentru îngrijirea rănii de la genunchi. Ajunși în casa Norei, se produce o schimbare în starea de spirit, iar paginile sunt umplute de o intimitate revoltătoare care ia naștere între cei doi străini. Discuția continuă în timp ce Nora face o baie caldă, cu Paul aflându-se încă în camera de alături, cel puțin pentru o scurtă perioadă de timp.

Tulburat și cu amintirea vie a Annei mușcând din sufletul său, Paul pleacă pe furiș din casa Norei și refuză să se întoarcă atunci când aceasta îi strigă numele în plină noapte de la fereastră. Plimbându-se prin întuneric, Paul rememorează clipele petrecute alături de Anne, marea sa dragoste și aflăm astfel povestea celor doi cu ajutorul memoriei involuntare care revine pentru a ne istorisi cele petrecute. Paul o întâlnise pe Anne în mod întâmplător și deși la început nu îi dăduse prea mare atenție, grație insistențelor Annei, cei doi devin un cuplu.

Relația lor, deși la început frumoasă, devine o corvoadă pentru Anne care, pe măsură ce se produce recunoașterea talentului ei devine o parvenită, bănuită că ar oferi favoruri sexuale celor care îi cumpără tablourile. Relația se degradează în timp din pricina Annei care este și nu este de găsit mai mereu.

Pe măsură ce tablourile ei au trecere mai mare, Anne devine o snoabă. În final, Paul înțelege că Anne a lui s-a plictisit de relația lor, iar el hotărăște să se sinucidă întocmai în noaptea în care o întâlnește pe Nora, în noaptea în care împlinea treizeci de ani. Bazându-se pe instinctul ei, Nora se prezintă la apartamentul lui Paul în încercarea de a-i schimba hotărârea, iar cei doi întrețin relații cu gândul că nu se vor mai întâlni niciodată.

Totuși, Nora se frământă și decide să îl viziteze pe Paul la judecătoria unde acesta lucrează; ajunsă acolo, aceasta îl convinge să meargă împreună la munte, fără prea multe pregătiri. Paul acceptă, mai mult împins de la spate de energia pozitivă a Norei, iar cei doi iau trenul înspre Brașov. Ajunși la destinație, atitudinea lui Paul se schimbă, iar durerea sa pare că este de domeniul trecutului o perioadă. Nora îl învață să schieze, iar Paul se simte optimist grație libertății pe care o simte exersând. Bineînțeles, gândurile întunecate ale lui Paul revin pe nepregătite, așa cum le place gândurilor negre să facă, dar Nora îl ajută să le facă față.

Accidentul nu este,cu siguranță o capodoperă, dar este un roman care îți rămâne în suflet ca un fel de adiere a unei povești simple, tandre, a unui om plecat în căutarea propriului suflet. Discursul clar, relatarea într-un limbaj simplu, dar frumos a poveștii te fac să ai sentimentul că, de fapt, nu ai citit o carte, ci ai auzit o întâmplare povestită, în tren, de un prieten vechi. Cu toate acestea, autorul a reușit să creeze niște personaje viu conturate, fiecare cu problemele, cu caracterul și cu sentimentele sale. Nu lipsește nici drama, nici seriozitatea și nici profunzimea sentimentelor. Printr-o operă de o simplitate uluitoare, autorul reușește să zugrăvească o lume în care noi înșine ne putem regăsi, în care personajele pot fi, de fapt, oameni care ne înconjoară.
( )

Not sure how to rate/review this. It's not something I'd pick up on my own; the only reason I read it was because I read Mihail Sebastian's diary and he kept writing about writing this book, and so I got curious. The story is set in Romania in 1934. It was interesting to see what life in Romania was like before the Iron Guard, before World War II, before Communism -- in other words, before it became the poor and struggling nation it is today. It looks like the Romanians didn't live any differently from anyone else in Europe or the United States. Paul and Nora could be from just about anywhere.

The whole "romance" angle I was less certain of. When the book ended (rather abruptly) I was left with a handful of questions: Are Paul and Nora really in love with each other? Are they going to continue their relationship after the ski trip? Was Paul really suicidal, anyway, and is he still? Yet it was nice to watch their developing romance.

I would say this book was worth reading, even if it wasn't "my kind" of story. Certainly it would interest those who want to know about everyday life in Central Europe in the inter-war period. ( )

Brillant intellectuel au parcours émaillé de crises et ruptures, Mihail Sebastian est un des écrivains roumains majeurs de la première moitié du XXème siècle. A la fin de sa vie, l'homme est usé, désabusé et pourtant, à la veille de sa mort, il produit un roman d'une étrange beauté, un appel à la vie et à la lumière. L'accident raconte en effet une histoire d'amour étrange dans les Carpathes d'une Roumanie au seuil de la guerre, dans cette Europe déliquescente des années trente.

Une histoire où la passion amoureuse est considérée comme une maladie qui ronge l'âme et affaiblit les corps, et qui se soigne selon des potions psychologiques ad hoc.

L'amour faisant perdre le sens des réalités, tel serait le thème principal et les déclinaisons qu'aborde l'auteur dans cet admirable roman. La thématique est vieille comme le monde et d'une actualité jamais démentie : un homme, deux femmes. Paul, avocat, est follement épris d'Anna, peintre célèbre, pour qui il n'est qu'un colifichet temporaire. Un accident de tramway lui fait rencontrer Nora, laquelle tombe amoureuse de lui pour combler d'abord sa solitude, puis pour guérir Paul de sa mélancolie.

Les va-et-vient du sentiment amoureux, tel va être le véritable thème du livre, entre jeux de miroir, dérobade des âmes et des corps, refus de s'engager, appel vers cet idéal amoureux passionnel dégagé de toute réalité charnelle. Entre Anna et Nora, Paul hésite. Pour Anna, qui expose à Bruxelles, il va traverser une Europe en voie de nazification. Pour Nora, il va passer quelques semaines dans les montagnes de Transylvanie où le ski, la neige, les chalets de haute montagne vont, un temps, le guérir de sa passion mortifère. Paul, d'abord sur une réserve qui confine à la maladie, va peu à peu s'ouvrir à la vie, renaître.

Banalité affligeante du sujet pourrait-on penser, choses vues et revues y compris dans les romans de gare ou dans les prix littéraires. Certainement pas car c'est sans compter sur le talent d'écriture de Mihail Sebastian, sa précision clinique et subtile dans la description des sentiments des trois personnages, son analyse pénétrante des êtres en dérive, minés par les échecs amoureux, ces solitudes qui se veulent indépendantes mais qui se croisent et se décroisent. Son écriture d'un érotisme délicat, raffiné, grave finement l'entrelacs délicat des sentiments dans le tissage de la vie. Par de subtils retours en arrière, il évoque douloureusement des jours heureux et la recherche du jardin d'Eden. L'atmosphère d'intimité élégante de ces pages donne une tonalité de vieux film anglais.

Le roman est placé sous le signe de la neige. une neige qui est de plus en plus présente au fur et à mesure que défilent les pages. Une neige étouffante et lumineuse à la fois, qui masque les laideurs, embellit et régénère. Une neige à la fois symbole de mort et de vie. On pense à certaines poésies de Joseph Brodsky (Collines, et autres poèmes), ou à la neige qui envahit la grande plaine d'Irlande dans la nouvelle "The dead" de James Joyce (Gens de Dublin). La neige, pureté absolue et symbole de l'étouffement, avec ses servants discrets que sont les brumes, frimas, froid, qui taraudent les corps et les âmes. La neige est le symbole du froid qui descend sur cette Europe centrale, le froid des idées totalitaires, le froid des sociétés modernes de sur-communication où l'enkystement lent guette.

C'est la mort qui veille, concrétisée dans le roman par la famille Grodeck, gens murés dans les contingences matérielles à qui l'oratorio de Noël de Bach n'arrache ni un sourire, ni une larme, qui font leur devoir sans émotion ni passion. Dans cette neige qui se révélera libératrice via le ski, nul ne veut d'abordcdialoguer, chacun reste muré dans ses secrets lourds qui ne s'échappent qu'à demi-mots dans une ambiance claustrale : Nora, Paul, mais aussi le jeune Gunther, l'énigmatique Hagen et même le chien Faffner. Dans une nature magnifique dont on sent l'auteur très proche par ses descriptions magnifiques, voire oniriques, la libération des âmes et la réconciliation avec le monde viendra au jour de l'an 1935 avec le petit ourson tiré de la nuit, qui s'éveille au contact du feu. "La vie recommence toujours" dira Nora. Le roman s'achève sur cette éclosion porteuse d'espoir.

Sebastian surpasse la mélancolie romantique qui lui est attachée dans ce somptueux roman lumineux et libératoire. Une ode à la vie et à l'amour vrai. ( )